Incident feroviar cu 15 răniți în Gara Basarab. A fost activat Planul Roșu de intervenție

Publicat: 19/07/2024, 19:58
Actualizat: 19/07/2024, 20:42

O coliziune între locomotiva unui tren operat de o companie privată și propriile vagoane, la care trebuia să se cupleze, de vineri seara, în Gara Basarab din Capitală, a creat panică printre călătorii care se aflau deja în tren, unii suferind unele răni minore, dar și printre persoanele aflate pe peron și în apropierea gării, care au văzut venind echipaje semnificative de salvare.

Locomotiva unui tren operat de Regio Călători se pare că a rămas fără frâne și s-a ciocnit de propriile vagoane, iar unii dintre călătorii care erau în tren și stăteau în picioare la momentul impactului, au căzut în vagon, însă nu sunt răniți grav și nici morți, conform informațiilor de la nivelul Ministerului Transporturilor,

„În urma unei coliziuni produse între două  garnituri de tren, am intervenit pentru acordarea de prim ajutor calificat călătorilor.  Pentru optimizarea misiunii de răspuns, a fost activat Planul Roșu de intervenție care presupune suplimentarea resurselor care intervin la fața locului”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență București – Ilfov.

Potrivit ISUBif, la locul evenimentului au fost alocate 10 autospeciale de stingere cu apă și spumă, toate resursele medicale disponibile,  2 autospeciale de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple și un spital mobil.

În urma coliziunii, ocupanții s-au autoevacuat pe peron, până la sosirea pompierilor.

Până la acest moment, 15 persoane, cu leziuni minore, au fost asistate de către echipajele de prim-ajutor, dintre care 8 au fost transportate la spital. Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat”, au transmis pompierii.

Reacția CFR

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că în această seară, în jurul orei 18:30, un tren privat de călători, care avea plecare din Gara de Nord, de la linia 11, la manevrele de rebrusare a locomotivei (întoarcere pentru schimbare sens de mers) și apoi de cuplare la garnitură  s-a produs tamponarea primului vagon, în care erau deja urcați călători.

Din datele transmise de echipele SMURD, 7 călători, inclusiv mecanicul, au avut nevoie de îngrijiri din partea echipajului medical.

„Menționăm faptul că acest incident feroviar va fi investigat de AGIFER. La ora actuală, celelate garnituri de călători, care sosesc sau au pornire din Gara de Nord, nu sunt afectate de incidentul produs de tenul privat de călători, care aparține operatorului Regio Călători”, a transmis purtător de cuvânt CFR SA, Oana Brânzan.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...